Cu și despre STIL/With and about STYLE

Shares

Stilul este o continuare a expresiei personalității pe care fiecare o dezvoltă într-o măsură sau alta. În cazul în care te gândești că nu ți-ai găsit stilul, nu dispera, acesta poate întârzia în a fi definit. Și totodată, acesta se șlefuiește permanent odată găsit. În același timp, imediat cu definirea stilului vestimentar personal, vine și o cunoaștere mai profundă a propriei persoane. Asta în cazul în care nu alegi să gândești simplist și să mergi cu turma, adică să iei de bun orice aduc noile trenduri pentru simplul motiv că „e la modă”.

Atunci când cineva îți spune că te-ar vedea într-o piesă vestimentară anume, înseamnă că acel cineva a reușit să te cunoască destul de bine și că a reușit să-ți recunoască stilul. Cea mai recentă amintire legată de asta este de curând, când eram la o ședință foto. Pe câteva ștendere erau mai multe haine, de toate sezoanele. M-am uitat la o fustă anume, albă, midi, de inspirație barocă,  iar designerul care a gândit-o este cineva despre care voi scrie în viitorul apropiat. Fotograful (pe care îl știu de vreo doi ani) mi-a spus că m-ar vedea purtând-o, asta însemnând că are o idee despre ce preferințe am și în același timp însemnând că am un stil ce începe a fi definit. Cel puțin. :))

Acum hadeți să vă scriu câteva lucruri legate de stil, pe care le-am aflat și eu din altă parte, dar cu care rezonez și pe care le împărtășesc cu voi:

1.Nu trebuie să adoptăm fiecare tendință în materie de modă. Dacă sezonul acesta casa Balmain scoate pe podium transparențele, dar mie nu-mi plac genul acesta de haine, n-am să achiziționez nimic de felul acesta, chiar dacă sunt reproduceri provenite din cine știe ce fabrici, ceva mai ieftine. The Devil Wears Prada – cine știe, cunoaște.

2.Nu trebuie să-ți reînnoiești complet garderoba în fiecare sezon. Dacă vrei să fii în pas cu moda, dar să-ți și lași stilul să-și spună cuvântul și în același timp cântărești să nu rămâi cu portofelul gol imediat după ce marii designeri dau tonul în modă în fiecare sezon, ia în calcul faptul că poți achiziționa piese care te aduc în trend, cum ar fi accesoriile.

3.Adaptezi ce ai în garderobă la tendințe. Ce ziceam mai sus – ceea ce ai în dulapuri poate fi foarte ușor adus în prezent, la tendințele actuale.  Și ține minte că moda revine mereu la câțiva ani.

4.Accesoriile definesc styling-ul. Când finalizezi o ținută, ține cont și de asta. Perlele te fac să fii  lady-chic, florile te duc înspre o zonă romantică, pe când șepcile îți dau un aer băiețesc.

5.Trebuie să experimentezi culorile. Nu-ți fie teamă de culori! Ce poate fi mai frumos decât culoarea!? Ține minte: culorile luminoase răspândesc bucurie, culorile pământului emană căldură, albastrul accentuează frumusețea clasică, iar negrul lasă loc de interpretări.

6.Trebuie să fim atente la calitatea materialelor. N-ai vrea să fii vara îmbrăcată în fibră sintetică, ca poliesterul, material care crește temperatura corpului.

7.Trebuie să fim atente la trăsăturile și tipologia corpului. Ești măr, pară, dreptunghi sau clepsidră? Atenție la buric gol, dacă n-ai abdomen, atenție la egări sau orice alt tip de pantaloni strâmți care stau să puște și prin care se vede aprope totul. Mă rog, aici ține și de gusturile tale. Dar ține minte că gusturile se pot șlefui permanent. Și corpul la fel.

De obicei, cei/cele pe care îi/le admirăm din punct de vedere vestimentar, au o personalitate foarte bine definită, solidă, sigură și sinceră. Așa că spor la găsirea stilului personal! Care, desigur, în cele mai multe cazuri se definește după trecerea pragului de treizeci de ani.

Sursă photo: unsplash.com


ENGLISH

The style it’s the extension of the personality expression that on some level or another we all develop. If you are thinking about the fact that you didn’t find your personal style yet, don’t despair, this might be defined later. However, the style shapes permanently once found. In the same time, once that your personal style is defined, there comes a more deeply knowledge of your self-discovery. Only if you don’t accept to be a simplistic person and maybe to choose and ride with the crowd – that means you don’t have to believe that all that it’s “trendy” it’s nice or good for you.

When someone tells you he/she would see you wearing something, it means that this person knows you pretty good and that he/she has an idea about your personal style. The most recent memory about this fact it’s from a photo session. On some hangers have been clothes for all seasons. I saw an eye-catching white midi-skirt, inspired by baroque style. The photographer who is a person I know for two years now, told me he would see me wearing  that special skirt – that means he has an idea about my preferences and in the same time that my personal style begins to be defined. At least! 😂

Now let me write you some things regarding STYLE, things I have been told as well by a someone, things I can relate to:

1.You don’t have to adopt every single trend regarding fashion. If this season Balmain’s clothing line bring on runway the transparency but I don’t like that kind of clothes, I won’t buy any of this kind, even if they are who knows what reproductions from who knows what factory but at a lower price. The Devil Wears Prada – who saw the movie knows what I am talking about.

2. You don’t have to renew your wardrobe every season. If you want to be a flair for fashion, but in the same time you want to let your style to express and moreover, you don’t want to drain your wallet immediately that the biggest designers release the new collections every season, keep in mind that you can buy accessories or just some things that get you in trend.

3. Adapt what you do have in your wardrobe at the new trends. As I said, what you have in your closet can be easily brought in present, at the new tendencies. And keep this in your mind: the trends always come back once in a while.

4. The accessories define the style. When you finish an outfit, remember this. The pearls make you be a lady-chic, the flowers take you in a romantic area and hats give a boyish charm.

5. You must experiment the colors. Don’t be afraid of colors! What can be more precious than color? Remember that the bright colors spread joy, earth tones spread warm, the blue accentuate the clasical beauty and the black leave room for interpretations.

6. We have to pay attention to the quality of materials. You woudn’t like to be dressed in some synthetic fiber during a hot day of summer!

7. We have to pay attention at our body’s shape. Are you the category of apple, pear, rectangle or hourglass? Pay attention to your naked belly if you don’t have a flat abdomen, pay attention to leggings or any kind of stretchy pants that almost break on you or those in which you can see almost everything. I agree, here it’s about your tastes, but keep in mind that tastes can be constantly polished. And exactly the same is with your body.

Usually those we appreciate regarding fashion have a very strong, secure, sincere and a very well defined personality. So good look in finding your own personal style! Which, of course, in the most cases comes after the 30s.

Photo: unsplash.com

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *