Lecția de stil cu Sheikha Mozah/The style lesson with Sheikha Mozah

Shares

Este a doua soție din cele trei consoarte ale emirului Qatarului, are șapte copii, 58 de ani și un stil atât de feminin și chic! Cu toate că trăiește într-o țară musulmană, unde regulile vis-a-vis de vestimentație sunt stricte, femeile fiind constrânse în a purta straiele specifice țărilor islamice, acestea fiind acoperite de hijab, care acoperă întreg corpul, cu excepția pălmilor și a feței, iar în unele cazuri femeile aleg să poarte burka, cea care acoperă fața, lăsând doar ochii la vedere, Sheikha Mozah pare să fie cea care a adus schimbarea în vestimentație în țara sa prin curajul de care a dat dovadă, fiind un exemplu pentru femeile care doresc să fie mai puțin conservatoare. Aceasta a renunțat la veșmintele musulmane, dar a păstrat turbanul, pe care îl poartă cu fiecare ținută, păstrând, totuși, respectul față de religia sa, fiind decentă, adoptând ținute cu decolteuri clasice, bateau și fuste/rochii/pantaloni lungi.

A studiat Psihologia în Qatar, iar apoi a plecat și în America pentu o perioadă de timp. În prezent, are o vastă activitate politică și umanitară, fiind și o activistă care luptă pentru drepturile femeilor. Este un exemplu demn de luat în seamă nu doar de către concetățenele sale, ci de orice altă femeie de altă naționalitate sau religie. Aaa! Și e un exemplu și pentru iubitoarele de modă.

N-am înțeles niciodată de ce unele femei care trec de o anumită vârstă, renunță la culoare. În ciuda vârstei, Sheikha Mozah alege ținute colorate, care emană un aer tineresc, proaspăt și modern. Totuși, aceasta nu spune “nu” nici diferitelor nuanțe de gri, marouri sau negrului. Felul în care poartă ținutele, dă un plus de valoare fiecărei vestimentații. Marile case de modă adaptează unele ținute de pe podiumuri după bunul său plac, pentru a fi pe gustul și stilul acesteia.

Sheikha Mozah poartă accesorii prețioase, delicate, în rare cazuri mai proeminente, poartă genți clutch, mici și cochete și își pune talia în evidență cu aproape fiecare ținută purtată, iar asta îi dă un plus de eleganță, de frumusețe și de șarm. Dacă nu are o curea, o centură, un detaliu care să atragă atenția asupra taliei, atunci haina e cambrată pe talie.

Această doamnă acordă o atenție sporită aspectului său fizic și arată impecabil de fiecare dată. Își cunoaște foarte bine trăsăturile și tipologia corpului, așa că ține minte și tu că e foarte important să-ți cunoști forma corpului pentru a putea adopta ținutele care ți se potrivesc cel mai bine, care îți scot în evidență părțile bune și care îți ascund imperfecțiunile. Totuși, un stil de viață sănătos și activ ne înzestrează cu un trup fără probleme de acest fel și astfel putem îmbrăca orice, fără a ne gândi că trebuie să acoperim brațele sau picioarele.

Dacă vrei să-i urmărești activitatea din punct de vedere vestimentar, poți să o faci intrând aici. Crede-mă, vei fi inspirată.



ENGLISH

She’s the second wife of Qatar’s emir, she has seven children, 58 years old and a very feminine and chic style! Although she lives in a Muslim country where the rules regarding the dress code is very strict – the women being forced to wear those specific clothes, Sheikha Mozah seems to be the one that brought the change in the way that women are dressing through the courage she has shown, being an example for those that want to be less conservative. She gave up to Muslim clothes but she kept the turban – which she wears at every outfit, but keeping, in the same time the respect for her religion by being decent, adopting outfits with classical cleavages, bateau ones and skirts, dresses or long pants.

She studied Psychology in Qatar and after she went to USA for a period of time. Now she has a vast political and humanitarian activity, being an activist that fights for women rights. She’s an example to follow not only for women from her country, but by women all around the world, no matter the nationality or the religion belief. And yes, she’s a good example for fashion lovers too.

I have never understood why some women that pass from a specific age give up the color. Despite the age, Sheikha Mozah chooses colored clothes which spread a young, fresh and modern feeling. Anyway, she doesn’t say “no” to grey tones, to brown tones or to black. The way that she is wearing the clothes gives more value to every outfit. The biggest fashion houses adapt some outfits from collections seen on runway in the way that she desires, for her own taste and for her own style.

She wears soft precious accessories, and prominent from time to time only. She wears clutch bags, small, a little glamour and she puts accent on her waist with almost every outfit – this makes her more elegant, more beautiful and full of charm. If she doesn’t have a belt, or another detail that puts her waist in evidence, the cloth she’s wearing has a shape that brings her waist out.

For this lady it’s important the way she looks and she looks sensational every single time. She know very well her body shape so keep in mind that it’s important for you too to know your body shape so you can adopt the outfits that suits you most, those that put in a good light your pluses and those that hide your minuses. Anyway, a healthy lifestyle gives you that perfect body you wish, so you won’t be forced to think about what part of your body you should cover most.

If you want to watch her fashion activity you can do it by clicking here: aici. Belive me, you will be inspired.

Sursă photos: Instagram

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *